Wednesday, October 24, 2012


Hækkaði

Alerg.
Apari și dispari ca o imagine întreruptă.
Momentele în care dispari par lungi,
Pe când cele în care ești sunt scurte.
E relativ, ar spune știința.

Am renunțat la formă.
Sunt liber acum să te alerg
În spațiul în care te desfășori,
Cu capul în mâini, transparentă,
Ascunsă. Dorită. Absentă.

În fuga mea e foarte probabil să te ratez.
Știu că e greu, dar mă voi sili să leg
Secundele în care apari,
Eliminând pauzele dintre ele
Ca să te transform într-un cadru lung,
Rusesc,
Plan mediu,
Opacitatea ta e 45 la sută.
Șarf.
Șarf.
Greșit.
Greșit.
Mă pierd,
Spre ochii tăi
Alerg.

Sunday, April 22, 2012

Beznă.
Absența completă în care mă afund,
Mă arunc și mă zbat alergând
Și uit involuntar, de mine.

De tine, îmi amintesc mereu când mă descalț.
E ceva legat de goliciunea tălpilor pe asfalt.

Fără să vreau mă regăsesc,
Mă ridic, mă imobilizez și mă opresc
Într-o plinitudine în care mă afund.
Lumină.