Piersici

Dansau,
Aşa departe-n lumea lor
Nici gând să mai coboare...

În ultima suflare-a verii,
Căpruiul ochiului-ţi scânteie
Prinzând relfexia inefabilă
A unui vechi scaun de piele.

Ceai negru,fără zahăr
Şi discuţii care par a fi
Excursii printr-o lume albă
În care nimeni nu ne-ar şti.

Arsură de septembrie,
Plete suflate de-un vânt cald,
Vânătăi, dureri de spate,
Picioare goale pe asfalt.

Un strop sfârşit de vară
Ce pare c-a durat trei ani.
Păr scurt, păr lung şi piersici.
Sărutaţi,obrajii diafani.

Visau,
Aşa adânc în lumea noastră
Nici gând să urce iar...