Poetul (Andrei)

În gânduri,şoapte,el se-afundă
În fum de lumânare e-necat,
Cu-a sa peniţă scrijeleşte
Un cer cu nori pe-al iadului tărâm purtat.

El e poetul, şi-a sa vorbă
Imbătrâneşte prinsă pe hârtie.
El încrustează gânduri şi trăiri
Scăldat în amintiri o mie...

De ce-i e frică ? De el însuşi
Şi de puterea scrierilor sale.
Căci omul poate,în scris să dezlege
Din temniţe adânci,demoni pe mare.

El poate-aduce iadul cu o şoaptă,
Cu versuri transformate-n cânt.
El e poetul domnilor! E trist.
Dar cu peniţa sa el poate deveni un sfânt…