Coda

Peste orice fel de înțelegere și, dincolo de banalitățile cotidiene
Ne aflăm noi.
Ne ascultă ei
Cum ne urmăm visele de cristal, nepregătiți de eșecuri.

Nimic mai mult nu ar putea să conteze.
Tu ești aici,
Eu sunt oriunde
Dar dacă suntem apropiați, barierele vor înceta să existe.

Cu astfel de ochi aș putea privi
Orice răsărit de soare...

Momentul unu

Trosnitul șinelor de tren
Trecând prin alte lumi,
Trimit în lumea noastră
Tăcut miros de fum.

Prin imperiul meu de scrum,
Pășesc în linie dreaptă,
Pornind pe-același drum
Păzit de umbra spartă.

Atins de mâna moartă
Ascult cum toți muriți,
Ajung din nou în barcă.
Alerg pe crini topiți.

Cu ochii-închiși, feriți,
Căzând pe toți genunchii,
Colind prin crematoriu,
Cobor din toți rărunchii.

Cobor și cânt.
Alerg și strig.
Pășesc și cad.
Timp uscat.

Gheonoaie amestecate îmi zboară prin suspin
Și toată pielea mi-e prinsă de grindă.
Aud tot ce se vorbește în foșnetul sobei,
Ghicesc tot ce ascultă jăratecul.

Plin de gânduri sparte
Ce nu pot fi reparate.

Azi.
Am plecat din mine ca să pot să mă revăd :
Totul bine până când m-am văzut.
Atunci m-am hotărât să
Nu mă mai întorc niciodată
Nu pentru că îmi plăcea ce văd.
Da, eram așa cum mă știam.
Da, eram așa cum mă știam.
Dar totul în jurul meu se schimbase
Pentru că eu,
Tu
El
Ea
Noi
Voi
Ei
Ele
Plecaserăm din mine.

Mâine.
Voi alerga nestingherit peste coapsele mării.
De-acum nici nu mă mai aștept să mă înece.

Poimâine.
Voi îngropa barca aia putrezită.
Și digul am să-l ard până la ultima
Așchie.
Să crape!

De săptămâna viitoare.
Promit să mănânc numai gânduri bine rumegate.

Zidul a fost înghițit de deșert.
Deșertul a murit sub picioarele spânzuratului
În ochii săi încă reflectându-se imaginea scaunului de piele
Ce reflecta soarele de pe strada aia
Unde ți-a căzut (din senin) o cană cu ceai in cap.

Ghicitoarea a luat sfârșit.
Rochia roșie sfâșiată.
Fuga a încetat.
Crematoriul și-a pornit programul de seară.

Versurile s-au șters de silă,
De necitite ce au fost.
De necitite cine le-o fi scris.
Din smoală în smoală încinsă...

Toată lumea pleacă acasă :
Și soldații,
Pompierii
Și profesorii,
Inginerii
Și copii
Și părinții.
Nu călcați pe prag doamnă ! Aduce tone de ghinion!
O să le primiți în plic cu semnătură de la mine special.

Început.

(par)Fum

Prin baluri mascate pășește,
Cu fața curată, zâmbind,
Spre zorii de vară, sosind,
Și nimeni nu mai clipește.

De parcă și umbra îi râde,
În juru-i vapori de apusuri
Dansează fară răspunsuri.
Și plaja cu focuri surâde

Și stelele cad psihedelic,
Culori ireale și ceruri
Aleargă ușor printre aburi,
Privite pantagruelic.

Lipsite de orice structură.

Un gust de struguri acri,
Priviți de mult prea jos.

Ce mască în cinci dimensiuni
Să poată acoperi orice nevoie,
Să țină de cald și de frig și de rău ?

Cum poate să pară un chip ?
Peste ziduri și valuri,
Pe plaje cu focuri înalte,
Scânteind spre văzduhuri.

Aruncă-mă ! Aruncă-mă !

Îmi doresc orice,
Numai
Să nu te demaschez !

21:30-16:38

Când deschid ochii, mi-e teamă să privesc
Și mă sperii uneori, așa... de teamă
Să nu cumva să mi se facă frică
Și să fiu apoi nevoit să mă uit,
Văzând tot ce pot observa,
Pentru că, mai târziu,
Ceea ce zăresc
Nu mai pot
Să revăd.

Recurență 2

E lung și alb
Și desparte...
Nu albul de negru,
Nu răul de bun,
Nici viața de moarte,
Nici carnea de scrum.

E alb si înalt,
Neclintit își împarte
Surzii de strigăte,
Muții de blesteme,
Orbii de urât,
Și pe schiopi de oboseală.

Apare doar din când în când,
Ca să îți amintească
De crematoriul de dincolo.