Ghicitoare

Ceva întinsă pe valuri
De nisip,întoarsă
Pe o mie de fețe,
Toate de sticlă
Și una singură
De lemn...

E moartă?
Uscată de vreme?
Sau numai uitată
Cu o mie de măști,
Toate de sticlă
Și una singură
De fier...

Grabă

Din nou alerg închis în vis
Și spațiul în juru-mi se curbează.
Desprins din realitatea trează,
Te văd...

Și știu că și-astă dată te găsesc
La umbra unui arbore bătrân.
Dar timpu-i scurt,mult nu rămân,
Te simt...

Tu mă aștepți ca și-altă dată,
În rochia roșie trupu-ți fierbe.
Alerg,căci nu vreau nici o clipă-a pierde,
Te vreau...

Mă-ntâmpini iar cu brațele deschise
Arzând cu patimă și dor,
Dar visul se topește-n zbor,
Acum...

Vid

Un pat amar de frunze se întinde
De-aici și până mai departe
Doar amintiri rămân deșarte
În părul tău...

La umbra unui arbore bătrân
Te-așezi și iarba se îndoaie
Și măna ți-o plimbi prin pâraie
În noaptea ta...

O rochie roșie te acoperă
Și părul negru în lună-ți străluce
Și ochii-ți străpung un gând ce mă duce
La tine...

Pari că te afli de veacuri aici
În vechea pădure măiastră
În vis de izvoare și noapte albastră
La mine în vis...

Mai vreau să te caut și mâine
Ascunsă prin vis să te-arăți
Dorită,de cer să te-agăți
Acum te găsesc...

I. Fir (vocea călătorului)

În suflu de Lună
Și zgomot de cer,
Te-afunzi în nisip
Deșert efemer...

E noapte și cerul
Cu-a lună-i e mândru.
Și vântul e tandru,
Îți mângâie părul.

E noapte și-o stea
Se reflectă în ochii-ți.
Străluceste în păru-ți,
Cum știe doar ea...

Mai la sud caravane,
Răspândesc zgomotoase
Muzici și miros de oase,
Ode de fete-morgane.

Iar focul ce arde
La gura de cort,
Înca nu este mort.
Vezi? Scântei miliarde...

Hai,vino în cort...
Nu te vrea nici deșertul,
Nici vântul,nemortul.
Mai bine e-n' cort...

Din sud,peste dune
Se-aude un flaut.
Prin noapte te caut,
Măcar de-ai rămâne...

Aș zgândări tot nisipul
Să dau peste tine...
Să strig "O! ce bine,
Văzutu'-ți-am chipul!"

Dar noaptea e-amară
Și Luna-i prea mândră.
Atmosfera e sumbră,
Și rece e-afară...

În zori tu dispari,
Dar mâine spre seară,
Vei veni solitară
Cu speranțe prea tari...

Pustiit e deșertul,
Fără tine e fad.
Mult prea des o să cad
Deșertit e absentul...

Și-n suflu de Lună,
În zgomot de cer
Tu,Fată-Morgana...

Mi te-arăți când încetez să mai sper...

Tăcere

Dramatică clipă de tăcere absurdă
Ce sfâșie poduri clădite cu greu
Tăcere amară,o bestie ce mușcă
Din suflet de luntre,o proră de zeu.

Și valuri spumate,lovesc al tău lemn
Și marea te zgârie în clipe prea lungi.
Tăcere mizeră,o apa ce doare.
În suflet de luntre,o vâslă să strângi...

Dar nori de furtună ți-alungă suflarea
Și vor parcă în scoici să te-ncuie
Tăcere adâncă,pe fundul de mare
Cu suflet de luntre,într-o apă călâie.

Și toate se-ntâmplă într-o clipă de val
O boare de nori,un parfum de sărut.
Tăcere nebună,pe dig vrei să salți
Și-un suflet de luntre să lași în trecut...

Cu mâna te-agăți de-un pilon de pe dig
Dar piciorul ți-e înca în luntre.
Tăcere de-o clipă,de ce nu mă lași
Al meu suflet de luntre să-l sfarm de o punte?

E viscol pe dig,iar luntrea se sfarmă
Doar marea mă cheamă,cu cântec ce zburdă
Tăcere morbidă,încheie-te-odată !
Dramatică clipă de tăcere absurdă...