I. Fir (vocea călătorului)

În suflu de Lună
Și zgomot de cer,
Te-afunzi în nisip
Deșert efemer...

E noapte și cerul
Cu-a lună-i e mândru.
Și vântul e tandru,
Îți mângâie părul.

E noapte și-o stea
Se reflectă în ochii-ți.
Străluceste în păru-ți,
Cum știe doar ea...

Mai la sud caravane,
Răspândesc zgomotoase
Muzici și miros de oase,
Ode de fete-morgane.

Iar focul ce arde
La gura de cort,
Înca nu este mort.
Vezi? Scântei miliarde...

Hai,vino în cort...
Nu te vrea nici deșertul,
Nici vântul,nemortul.
Mai bine e-n' cort...

Din sud,peste dune
Se-aude un flaut.
Prin noapte te caut,
Măcar de-ai rămâne...

Aș zgândări tot nisipul
Să dau peste tine...
Să strig "O! ce bine,
Văzutu'-ți-am chipul!"

Dar noaptea e-amară
Și Luna-i prea mândră.
Atmosfera e sumbră,
Și rece e-afară...

În zori tu dispari,
Dar mâine spre seară,
Vei veni solitară
Cu speranțe prea tari...

Pustiit e deșertul,
Fără tine e fad.
Mult prea des o să cad
Deșertit e absentul...

Și-n suflu de Lună,
În zgomot de cer
Tu,Fată-Morgana...

Mi te-arăți când încetez să mai sper...