III. Ștreang (vocea rațiunii)

O urmă de gând
Rămâne uitată,
De vrei,n-ai să poți
Să scapi niciodată.

Arsurile aspre
Pe mâini și pe spate,
Din Soare se trag,
Din razele-i toate.

Deșertul e mare,
Deșertul e-ntins
Și niciun Allah
N-a vrut să-l fi stins...

Surd,Soarele seacă
Tot sufletul tău,
Și tot ce-i uman
Devine mai rău.

Instincte străvechi
Te găsesc prea surprins
Și gandești să atingi
Tot ce nu ai atins.

Ziua toată e lungă
Si căldura e mare,
Iar la zei de te rogi,
Niciun zeu nu apare.

Te gândești să sfârșești
Viața ta de ateu.
Dar aici în deșert
Și să mori e prea greu.

Numai noaptea-i scăpare
Ca o vagă nălucă,
O aștepți ca mereu
Vreo speranță s-aducă.

Iar Morgana n-apare,
Căci iluziile mor,
La măreți caravane
Te gândești azi,cu dor.

Doar cu-un fir de speranță
Împletit într-o sfoară,
Te gândești ca-n apus
O scăpare s-apară...

Moarte-n zare sunt stânci
Unde Soarele-apune.
Tu la ele de-ajungi,
Vei avea zile bune.

Căci aici in deșert
Și acolo in zare,
Început-ai să speri
La o spânzuratoare...