II. Sfoară (vocea rațiunii)

Deșert pustiit,
În soare arid
Și cât vezi cu ochii
Nisip risipit.

Nici vântul nu-ți spune
Vreo vorbă de dor,
Nici cerul n-arată
Fantasme ce mor.

Aștepți însetat
Vreo fată morgană,
O oază,amară,
Speranță profană...

Și seara se lasă,
Apusul e rece,
Deșertul e negru
Și setea nu trece.

Dar noaptea cu lună
Sosind pătimașă,
Aduce cu sine
Speranță golașă...

E frig,dar în zare
Lumini cruioase,
Apar și aduc
Mirosuri de oase.

Și-alergi înspre ele
Măreți caravane,
Cămile și fete,
Speranțe profane...

Dansează și cântă,
Coboară pe dune,
Mistere și voci,
Frumoase cadâne.

În mijloc un foc,
Căldură aduce.
În juru-i se bea
Nectar din cel dulce.

Și ei te poftesc
Și ele te-mbie,
Să bei și să cânți
Cu-a lor veselie.

Dar luna s-ascunde,
Fantasmele mor,
Uitându-te-n juru-ți
Suspini iar cu dor.

Căci noapte de noapte,
Sub luna cea lașă,
Ai dansat cu iluzii,
Speranță golașă...