Ēṓs

Săgetând lumină și căldură 

Peste noaptea neagră-a sufletului, 

În Răsărit, amiază și apus,

Râzând și-arzând rana trecutului.

Când nu te-am căutat, ai apărut

Cu foc în ochi și buze de velur.

Și Corbul îmi spunea să plec, să fug,

Să mai colind cărări prin scump huzur.

Dar Cerbul ordona să te răpesc,

Ca zmeii care fură Soarele

Să fii a mea, lumina mea de foc

Să-mi luminezi toate hotarele.

Pământ să-ți fiu. Să sting văpăile,

Când or să ardă-n haos și suspin

Sau zid, să-ți sprijini razele pe el,

Să te preschimbi in răsărit alpin.

Și foc să-ți cer când iarna o veni.

Când gheața o să-mi prindă coarnele

Să le dezgheț la pieptul tău divin,

Să mă lipsesc de toate hainele.

Săgetător cu tolba plină de iubire,

Mă leg să beau săgeată cu săgeată

Și să păstrez, să protejez, să venerez

Lumina ta, Zeița mea roșcată.

Hubris

Bravo durere!
În morții mătii de durere!
Cum știi tu să înghiți existența
Și cât de visceral doare absența.

Cum cristoșii mătii poate exista
Ceva atât de scurt și de intens?
Cum poți să crezi că tu mă vei salva,
Când doar mă tragi în groapa fără sens.

Negreală împuțită,
Smoală putredă, acrită
Și pâlc necrotic, nepătruns
De dragoste și de lumină.

Te vreau cum n-am dorit nimic în lumea asta
Și-mi stă în gât, să te omor de ciudă.
Ciulin în inimă, crăpa-mi-ar țeasta
Ce arde acum și îmi asudă.

Da, m-a mâncat în cur să vreau intensități,
Acum, ca și în alte dăți,
Să vreau să îmblânzesc sălbăticia
Fără să știu, de la-nceput, coregrafia.

Și uite-mă dansând ca prostul!
Exact mișcările greșite.
Ritualul nu își are rostul
Și fugi cu focul în copite.

Vid demonic și fetid,
Diavol negru, gând morbid,
Deșert de vise sfărâmate
De dragoste și de lumină

Când doar mă tragi în groapa fără sens,
Cum îți asumi că mă poți învăța?
Ceva atât de scurt și de intens
Nu am crezut că poate exista.

Bravo durere!
În pizda mătii de durere!
Cum știi tu să întuneci zarea
Și cât de rău doare plecarea.

Sacrificiu Necerut

Cred că în cele din urmă
Am făcut ce mi-am propus:
M-am adus
În halul în care mi-a fost teamă să ajung.
Știam c-o să m-ascund,
Cred că știam că n-o să mai răspund,
Dar a fost atât de intens încât
M-am strâns de gât,
Și-am uitat de unde-am început.

Esențial e că am ajuns
După mai multe sesiuni de tuns
Cu coarnele uitate prin sertare,
Și mă doare
Să observ că cerbul moare.

Întunecat amalgam,
Ceasuri fără baterii,
Mi-am uitat sufletu-n geam
Așteptând să vii.

Esențial e că am plecat
După mai multe sesiuni de plâns,
Cu brațele incleștate-n dormitoare,
Și mă doare
Să dezamăgesc atât de tare.

Cred că în cele din urmă
Am făcut ce mi-am propus:
M-am dus
Din halu-n care ajunsesem
Știind c-o să m-ascund,
Cred că știai ca n-o să mai răspund.
Și îmi e greu, m-a apucat de gât,
Mă ceartă cerbul că l-am omorât.
Măcar acum știu în ce direcție să mă duc.

Să-i construiesc altar cu lemn și iască,
Să-mi jur că o s-arunc în foc orișice mască,
Și să-l ajut iar să renască.

Epilogiu

Înăuntru, înăuntru, tot mai adânc.

În mine, în peştera mea unde nimeni nu mă ştie.

De unde nu o să mai scot capul, niciodată,

La lumină.

V-am arătat cu toată sinceritatea 

Cine sunt şi ce fac,

Dar a fost mereu prea puţin.

Zidurile se vor zidi la loc.

Am ridiculizat odată

O idee plină de adevăr,

Scornită de cineva mai puţin înţelept

Decât mine:

Spunea că fericirea e un mit.

Că bucurie există, vine şi trece

Dar niciodată nu rămâne.

Fericire de lungă durată nu există.

De la premisa asta poţi să-ti pui

Capăt zilelor,

Liber nopţilor,

Piatră la peşteră. 

M-aţi dezamăgit, fiecare dintre voi,

Fiecare în felul lui,

Fiecare în felul ei,

Mă piş pe voi.

Am nevoie de o vreme 

Ca să-mi pot lipi coarnele la loc,

Să mă trec iar prin foc,

Să renasc carismatic.

Să-mi cobor iar aşteptările

Aproape de zero,

Ca atunci când vorbim,

Să ne spunem mai multe.

Cine-o să asculte?

Reverb

Prin marele hău,

Adânc, în munte, în inima cerului,
În fundul oceanului, oriunde,
Iubirea s-ascunde.
Dar eu o vânez.
Mă ard, mă pătez,
Şiroaie pe frunte.

Şi visele cad.
Se-afundă în hău,
Le prinzi şi tresari
Şi pierzi pe sărite:
Momente, clipite
Şi gene pustii.

În cer să mai fii...
În marea albastră,
Doar azi de te-oi prinde
Golaşă, măiastră,
Aruncă-mă-n valuri
Şi scoate-mă tânăr,
Uscat şi voios.

Atinge-mă-n gânduri,
Perindă-mă-n noapte
Cu geamăt, cu şoapte,
Cu huruit de maşini,
De roţi şi de aburi.
Ecouri de munte...

Primează uzura.

Dragostea
Şi ura
Îmi urează noroc.
Păşesc calm prin foc
Ca cerbu-n păşune.

Şi coarne schimbate,
Am douăj şi patru.

Genune

Am o gaură în piept
Ce reuşeşte cumva,
Să absoarbă lumina,
Să usuce retina
Şi iar, bat-o vina,
Să alunge dragostea.

Am o prăpastie în piept
Ce desparte
Vise deşarte
De întâmplări nefericite.
Cuvinte cumplite,
În pagini nescrise
De lucruri promise
Şi încă o grămadă de vise.
 
Am o piatră pe suflet
Cum s-ar spune,
O problemă în torace,
Mă înţeapă mii de ace.
Când e timpul să vorbesc cu mine
Nici că-mi vine.
Mai degrabă mă întreb
Şi aştept să îmi răspundă
Vidul.

Am o rană între coaste
De la gândurile proaste.
E o bubă găunoasă,
Gură de canal vâscoasă,
E un tunel de metrou.
Ce bine că nu se vede
Sub tricou.

 Laitbringăr

Eşti acolo
Dar nu pot să te-ating.
Mă mint
Că nu e aşa greu, atâta timp cât vreau,
Tu eşti acolo,
Vreau să mai stau.
Vreau să ating.
Să sting
Lumina şi să las s-alerge
Degete
Şi răsuflări,
Să trecem printre stări.
Eşti un spin
Atât de ascuţit,
Ştiu că o să doară
Negreşit.
Şi totuşi, nu mă pot abţine
Vreau să ating, aşa îmi vine.

Hækkaði sem aldrei skilar

Fanfară amară.
De când ai plecat
Am început să putrezesc pe dinăuntru,
Să-mi cânte pământul,
Să mă cheme la el
Ca trenul în gară

Prin ceaţa bizară
Sper că încă alergi.
Şi, sincer, sper că alergi înspre mine.
Dacă mă uiţi,
Voi începe să cânt pământului:
Mizeria gândului,
Puroiul din inimi
Ce zace de atâta timp.
Nici nu-l mai simt.
Nici nu mai e vară...

E iarnă murdară,
E mâl recurent,
E piatra pe inimă
Pusă recent.

Nici nu mai e vară.
Nici nu mai simt,
Zăcând de-atâta timp.
Puroiul din inimi,
Mizeria gândului,
Vor începe să cânte pământului
Dacă mă uiţi.
Şi sincer, sper că alergi înspre mine.
Sper că încă alergi
Prin ceaţa bizară.

Ca trenul în gară
Te chem înapoi.
Să tacă pământul din noi.
Ştiu că atunci când pleci iar
În gară o să răsune bizar
Fanfara amară.

 Ca trenul

Alergi, dispari în ceaţă,
Te îndepărtezi de mine,
Orele de somn puţine
Îmi provoacă greaţă.

Primitivă viaţă,
Te îndepărtezi de mine,
Să te prindă, cine?
Omul, cât trăieşte-nvaţă.

Lacrimi ard pe faţă,
Te îndepărtezi de mine,
O să uit, în fine
Inimă de gheaţă.

Iedera se-agaţă,
Te îndepărtezi de mine,
Mă îndepărtez de sine,
Dis de dimineaţă.

Defecţiune

Recurentă.
Eşti recurentă.
Apari şi dispari,
Şi iar apari,
Ca un flicker.
Refresh rate foarte mic,
Apari
Şi iar apari,
Şi dacă închid ochii
Dispari,
Şi apari pe dosul pleoapelor.
Defazată,
Verticală,
La o rezoluţie out of range.

Priveşte-mă dură metodică
Rănindu-mi raza catodică.
Umerii goi,
Petale spălate de ploi,
Trandafir electronic cu spin ascuţit,
În lumea virtuală, cosmopolit,
Mă faci să...
(scurtcircuit)

 Limbaj

Principal vectorial,
Ars în creier arbitral,
Abolit senzorial,
Plânge, proiectând astral.

Ireal, vâscos, oniric,
Întunericul empiric
(reverie-ncețoșată)
Pentru mintea antrenată.
Încă-o dată, Încă-o dată !

Te rog!
Lasă-mă să-mi dau reset.
Vreau să mă refac complet.
Vreau să fii a mea, te rog,
În ochii tăi reflexia mea, te rog,
Lasă-mă să-mi dau reset!

01110010 01101001 01100110 01100001 01100100 01101110 01100001 01110010 01010100 00100000 01100001 01110010 01100100 01101110 01000001 00001101 00001010 00001101 00001010 01101001 01101001 01111000 01100101 01101100 01100110 01100101 01110010 00100000 01101001 01100101 01101110 01110101 00100000 01100001 01101001 01111000 01100101 01101100 01100110 01100101 01010010 00001101 00001010 01100001 01110100 01100001 01110100 01100011 01100001 01110010 01100110 01100101 01110010 00100000 01100101 01101101 01110011 01101001 01110010 01110000 00100000 01101110 01101001 01110010 01010000 00001101 00001010 01100011 01101001 01110100 01110011 01101001 01110100 01110010 01100001 00100000 01100001 01110100 01100001 01101101 01110010 01101111 01100110 01100101 01000100 00001101 00001010 01100001 01110100 01101110 01100101 01110010 01100101 01100110 01101001 01100100 01101110 01101001 00100000 01101001 01110100 01110011 01100101 00100000 01101001 01101101 00101101 01100101 01101001 01001101 00001101 00001010 01100001 01100101 01101101 00100000 01100001 01101001 01111000 01100101 01101100 01100110 01100101 01110010 00100000 01110010 01100001 01000100 00001101 00001010 00100001 01100001 01110010 01101111 01100100 01100001 00100000 01100101 01010100 00001101 00001010 00100001 01100001 01110100 01110000 01100001 01100101 01110100 01110011 01100001 00100000 01100101 01010100

Imagine suprapusă.
Opacitate 50-50
Plan întreg și grosplan
Cadru 1 minut.

Am visat că aveai blițuri
În loc de ochi.
De fiecare dată când
Mă priveai,
Se declanșau
Orbitor, îmi deranjau
Urechea internă.
Împreună sau pe rând
Ochii tăi mă inundau
(asupră-mi aruncau)
Cu o lumină puternică
Răpindu-mi vederea
Preț de câteva secunde.
Spre sfârșit
(Am greșit! )
Am încetat să mă mai uit.
Tresăream totuși,
La ficare val de alb
Aruncat peste pleoapele mele
(obosite și ele)
Rămăsese numai sunetul. (tunetul)
Armonia declanșării luminoase
Și gândul,
Euforicul gând că mă privești
(fără să te ferești)
Reușisem să-ți ascult privirea...

Acum, îndepărtat de reverie,
(cu un mic plus de chelie)
Amintindu-mi visul mă întreb:
Tu oare reușeai să vezi ceva ?

Hækkaði

Alerg.
Apari și dispari ca o imagine întreruptă.
Momentele în care dispari par lungi,
Pe când cele în care ești sunt scurte.
E relativ, ar spune știința.

Am renunțat la formă.
Sunt liber acum să te alerg
În spațiul în care te desfășori,
Cu capul în mâini, transparentă,
Ascunsă. Dorită. Absentă.

În fuga mea e foarte probabil să te ratez.
Știu că e greu, dar mă voi sili să leg
Secundele în care apari,
Eliminând pauzele dintre ele
Ca să te transform într-un cadru lung,
Rusesc,
Plan mediu,
Opacitatea ta e 45 la sută.
Șarf.
Șarf.
Greșit.
Greșit.
Mă pierd,
Spre ochii tăi
Alerg.

Beznă.
Absența completă în care mă afund,
Mă arunc și mă zbat alergând
Și uit involuntar, de mine.

De tine, îmi amintesc mereu când mă descalț.
E ceva legat de goliciunea tălpilor pe asfalt.

Fără să vreau mă regăsesc,
Mă ridic, mă imobilizez și mă opresc
Într-o plinitudine în care mă afund.
Lumină.

Coda

Peste orice fel de înțelegere și, dincolo de banalitățile cotidiene
Ne aflăm noi.
Ne ascultă ei
Cum ne urmăm visele de cristal, nepregătiți de eșecuri.

Nimic mai mult nu ar putea să conteze.
Tu ești aici,
Eu sunt oriunde
Dar dacă suntem apropiați, barierele vor înceta să existe.

Cu astfel de ochi aș putea privi
Orice răsărit de soare...

Momentul unu

Trosnitul șinelor de tren
Trecând prin alte lumi,
Trimit în lumea noastră
Tăcut miros de fum.

Prin imperiul meu de scrum,
Pășesc în linie dreaptă,
Pornind pe-același drum
Păzit de umbra spartă.

Atins de mâna moartă
Ascult cum toți muriți,
Ajung din nou în barcă.
Alerg pe crini topiți.

Cu ochii-închiși, feriți,
Căzând pe toți genunchii,
Colind prin crematoriu,
Cobor din toți rărunchii.

Cobor și cânt.
Alerg și strig.
Pășesc și cad.
Timp uscat.

Gheonoaie amestecate îmi zboară prin suspin
Și toată pielea mi-e prinsă de grindă.
Aud tot ce se vorbește în foșnetul sobei,
Ghicesc tot ce ascultă jăratecul.

Plin de gânduri sparte
Ce nu pot fi reparate.

Azi.
Am plecat din mine ca să pot să mă revăd :
Totul bine până când m-am văzut.
Atunci m-am hotărât să
Nu mă mai întorc niciodată
Nu pentru că îmi plăcea ce văd.
Da, eram așa cum mă știam.
Da, eram așa cum mă știam.
Dar totul în jurul meu se schimbase
Pentru că eu,
Tu
El
Ea
Noi
Voi
Ei
Ele
Plecaserăm din mine.

Mâine.
Voi alerga nestingherit peste coapsele mării.
De-acum nici nu mă mai aștept să mă înece.

Poimâine.
Voi îngropa barca aia putrezită.
Și digul am să-l ard până la ultima
Așchie.
Să crape!

De săptămâna viitoare.
Promit să mănânc numai gânduri bine rumegate.

Zidul a fost înghițit de deșert.
Deșertul a murit sub picioarele spânzuratului
În ochii săi încă reflectându-se imaginea scaunului de piele
Ce reflecta soarele de pe strada aia
Unde ți-a căzut (din senin) o cană cu ceai in cap.

Ghicitoarea a luat sfârșit.
Rochia roșie sfâșiată.
Fuga a încetat.
Crematoriul și-a pornit programul de seară.

Versurile s-au șters de silă,
De necitite ce au fost.
De necitite cine le-o fi scris.
Din smoală în smoală încinsă...

Toată lumea pleacă acasă :
Și soldații,
Pompierii
Și profesorii,
Inginerii
Și copii
Și părinții.
Nu călcați pe prag doamnă ! Aduce tone de ghinion!
O să le primiți în plic cu semnătură de la mine special.

Început.

(par)Fum

Prin baluri mascate pășește,
Cu fața curată, zâmbind,
Spre zorii de vară, sosind,
Și nimeni nu mai clipește.

De parcă și umbra îi râde,
În juru-i vapori de apusuri
Dansează fară răspunsuri.
Și plaja cu focuri surâde

Și stelele cad psihedelic,
Culori ireale și ceruri
Aleargă ușor printre aburi,
Privite pantagruelic.

Lipsite de orice structură.

Un gust de struguri acri,
Priviți de mult prea jos.

Ce mască în cinci dimensiuni
Să poată acoperi orice nevoie,
Să țină de cald și de frig și de rău ?

Cum poate să pară un chip ?
Peste ziduri și valuri,
Pe plaje cu focuri înalte,
Scânteind spre văzduhuri.

Aruncă-mă ! Aruncă-mă !

Îmi doresc orice,
Numai
Să nu te demaschez !

21:30-16:38

Când deschid ochii, mi-e teamă să privesc
Și mă sperii uneori, așa... de teamă
Să nu cumva să mi se facă frică
Și să fiu apoi nevoit să mă uit,
Văzând tot ce pot observa,
Pentru că, mai târziu,
Ceea ce zăresc
Nu mai pot
Să revăd.

Recurență 2

E lung și alb
Și desparte...
Nu albul de negru,
Nu răul de bun,
Nici viața de moarte,
Nici carnea de scrum.

E alb si înalt,
Neclintit își împarte
Surzii de strigăte,
Muții de blesteme,
Orbii de urât,
Și pe schiopi de oboseală.

Apare doar din când în când,
Ca să îți amintească
De crematoriul de dincolo.

39

Ziduri de smoală
Privire amară
Privire ascunsă
De nimeni pătrunsă
De nimeni știută
O clipă trecută
Spre iarna murdară
Privire amară
Privire ascunsă
De nimeni pătrunsă
De mine știută
Reflexie tăcută
In mine tresară
Privire amară
Privire de gheață
Ți-e viscol pe față
De noi e știută
Acum e trecută
Și iarna murdară
Privire amară
Prin ziduri de smoală

Uită tot.

Șoimii

Suntem copii,
De-acum vom fi
Plini de uimire,
Dezamăgire...
Cu ochii...vă urmărim !
Știm de pe-acum ce ne-așterneți la drum :
Nenumărate
Taxe și rate,
Dobânzi și mii
De datorii,
Impozitul pe locuință:
Plătești până intri-n neființă !

Noi în anul 2000
N-o să vrem s-avem copii,
Vom face ce-am văzut cândva :
Toate visele-ndrăznețe
În fapte le vom preschimba !
Vom fi meșteri obosiți,
Pușcăriași și neciopliți,
Iar voi părinților, veți fi
La a 3-a tinerețe
In două mii...

Suntem copii,
Și nu vom ști
Să facem țara
Ca primăvara,
Căci nimeni nu ne-a învațat
Cum să ieșim din că*** !
Urmând povața,
Ne ratăm viața
Îndelungată
Și minunată,
Voi sunteți niște erori,
Mâine veți fi în nori !

Noi în anul 2000
N-o să vrem s-avem copii,
Vom face ce-am văzut cândva :
Toate faptele mărețe,
În vise le vom preschimba !
Sufletul ni-l jupuiți,
Căci veți fi compătimiți !
Dragilor părinți veți fi
La a 3-a tinerețe,
Din nou copii...

Stacatto

Fire de iarbă
Îți biciuie fuga,
Focul te-aleargă,
Zadarnică-i ruga.

În spate e iad.
Alergi înspre deal,
Călcâiele-ți ard
Pe-un jar ireal.

Și Soarele arde
Și câmpul din spate,
Doar dealul departe
Te scapă de toate.

E-un deal însorit.
Prea vechi teritoriul
Dar foarte cumplit,
E doar crematoriul.

Median


Departe,

Peste orice formă de existență,
La un capăt al infinitului
Unde Universul se sfârșește.

Te astept la jumătatea drumului,
Acolo unde ne-am născut,
Unde timpu-a fost făcut,
Acolo, la începutul sfărșitului,

Ca sufletul în mână să mi-l ții
Prin deșertul existenței,
Al vieții, al conștienței,
Cu stele-n păr tu ai să vii

Unde Universul începe,
La celălalt capăt al infinitului,
Sub orice formă de existență

Aproape...

Episod

Vibrație dezacordată
Dezarticulând cuvinte,
Înapoi și înainte
Negreșit.

Perimetru îngustat
-gândul ostoit, de măr-
Mâna să ți-o plimb prin păr
Necontenit.

Periscop atemporal
Izvor de speranțe, drept,
O abominație-n piept
De neoprit.

Empirism venetic,
Flori de piersic, rămâi trează,
Crematoriul veghează
Neclintit.

Dinamic

Fix.
Ceasul
A bătut.

Clipești.
Anxietate.
Era demult...

Inima pornește,
Peliculă alb-negru.
Lumina începe a se zbate.

Uimit, mă tem de geamul alb,
Si parcă toate incep s-accelereze.
Tu-ntorci privirea-ți spre departe...

Static

Momentan nimic nu mișcă.
Secundarul s-a oprit
La ora trei și jumătate.

Acum geamurile toate
Sunt deschise.
Nu clipești

Nu zâmbești,
Tremură
Lumina.

"Da"

Lumina
Tremură.
Nu zâmbești

Nu clipești,
Sunt deschise
Acum,geamurile toate.

La ora trei și jumătate
Secundarul s-a oprit.
Momentan nimic nu mișcă.

Oda Superpostmoderniștilor Amatori

Arde varza-n soare mută,
Orologiu cântă prost.
Axiomele-s în ploaie,
Vaca și-a găsit un rost.

Hai să dăm mână cu gheară
Și să fie veselie,
Să crăpăm capra cu oi
Și steluțe-o mie...

Uite barca, nu e malu'
Nimeni nu mai prinde pește,
Avioanele-s gingașuri
Franț citește.

Hai acum sa ne iubim !
RoMÂNIA ne apasă.
Hai să ardem flori de mai
Pe un spate de mireasă.

Asta-i albă, asta-i gri
Dar in tine e și neagra.
Nu priviți copii aici !
Caporalii bat cu varga.

Ce ramâne? Praf de copt
Ocolind ocnași,
Peste toti arcașii mei
Ce-au ajuns codași.

Fjord

Pastilă de-ntuneric
Înghițită-n sec...
Toropeală blândă,
Crăpătură-n bec.

[ îl astepta goală, în pat ]

Fiori de vară îți treceau
Prin vârf de fir de păr,
Prin pielea fină de pe coapsă
Până-n obrajii cei de măr.

[ camera încremenise într-o secundă mută ]

Întinsă mă priveai zâmbind
În așteptare parcă,
Ca prin obscur eu să răzbesc
Și să nu cad din barcă.

[ vâsla împingea valurile frenetic ]

Acoperită doar cu raze
Din becul muribund,
Pășit-ai pe un drum oniric
Sperând c-am să-ți răspund.

[ marea gemea lovindu-se de scândurile digului ]

Vedeai cum vin la tine iar
Prin noaptea fără stele,
Cum mă întind alături ție
Și-ți dau visele mele.

[ o rază de soare îi mângâia obrazul ]

Pastilă de-ntuneric
Înghițită-n van...
Zori de zi albaștri,
Pătrunși prin tavan.

Iacta Alea Est

Groparul ţi-a zâmbit
Şi poarta e deschisă...
Păşeşte dar, în lumea nouă!

"În stânga avem cerşetori bolnavi,
În dreapta ciungi şi orbi.
Cu grijă, nu călca pe corbi
Căci sunt loiali...

Păşim deci în aleea principală.
Trecând prin exponatele de seamă,
Foşti preşedinţi păstraţi în zeamă,
Cu capul pe cântar.

Încă puţin şi-ajungem.
Mai sunt în dreapta nişte morţi,
Nişte copii abandonaţi de sorţi,
În stânga, iată-l !

Cel mai de seamă bibelou,
Tronând peste muzeul nostru,
Privind peste oraşul vostru...
Ce? Piedestalu-i gol?

Da, ştiu...păşeşte!

Da, tu. Pieton uimit. De ce?
Te temi că-n piatră ai să fii zidit?
Ce-ai vrea să vezi la mine în muzeu?
De-mi spui, pe piedestal aici
Mă sui chiar eu!

Iar tu vei fi liber să pleci,
Cu Charon jos pe Styx să mergi
În continuare..."

Imago Mundi

E plină de smoală
Şi rău şi amar,
Pe-un bulevard nesfârşit te poartă.
Păşeşte în barcă !
Pe Styx te voi duce
Şi ghid îţi voi fi,
La Hades de-om merge.

Printr-o pâclă albastră,
Străine,treceai...
Societate de smoală
Şi aburi de ceai
Cu ochii închişi,
Asudat alergai.

Dar păşeşte în barcă !
Eu pe Styx te voi duce
Şi Charon ţi-oi fi,
La Hades de-om merge.
Sus, la Palatul Parlamentului
Unde Cerber păzeşte.

Cadavrele lumii,
Societatea glumii,
Zeii,nebunii...

Atenţie se-nchid uşile!
Urmează staţia Iadului
Cu peronul pe partea strâmbă.
Vă rugăm să vă ţineţi de bare.
Societatea vă calcă
În picioare...

Muzeu

Păşeşte peste prag
Şi-ncearcă a nu observa
Mirosul ce te înconjoară.
Sunt morţi de zile 'ntregi,
Legaţi la mâini cu sfoară
Şi nici că-i mai dezlegi...

Uite la ăsta! Poate
Te-oi întreba ce a facut?
De ce noi l-am tăiat aşa
De-a lungul şi-mprejur,
Căci inima, a zis că nu putea
S-o ţină-n abajur...

Noi l-am găsit şi ieri
I-am spus: "Prietene ai grijă !"
Căci inima ta luminează.
Eu zic să ţi-o acoperi...
Or să observe cei ce ne veghează
Şi moartea o să o descoperi.

El ce să facă? Ne-a răspuns.
Cu plic şi scrisorică,
Ne-a zis că el iubeşte viaţa
Şi inimii nu-şi poate pune
Un dop,capac sau stop în faţa
Celor ce simte el, pe bune!

Şi-acum,noi ce era să-i facem?
L-am prins în noapte,l-am legat
Si iată-l dinainte-ţi negru,
Tăiat in ciuda sorţii,
Bătut, umflat şi ars integru,
Lăsat în voia morţii...

Ce, ai fi vrut sa-l vadă alţii
Şi drept exemplu să mi-l dea ?
Tu nu-nţelegi că-n lumea asta
Nu-i voie să-ţi strigi oful
Nici să iubeşti, nu, nici nevasta.
N-ai cum să-ţi verşi năduful.

Hai, mergi inainte.
Să continuăm spre Sala Mare.
Acolo ai să vezi minuni,
Căci senatorii,deputaţii
Au alt tratament,sunt buni
Ca să-i împartă ciorile ca fraţii.

Un ochi ţie, unul mie...
Dar vai, ce gust amar !
Parcă...sau mi se pare mie,
Îmi vine-un gust de Românie...
Dar vai, ce gust murdar !
Ce gust murdar...

Evanescent

Sudori sărate,
Arsuri cromate...

Culori de alb pe piele neagră
Şi un ritm etern, în sânge,
Sub un Soare care plânge,
Lacrimi pe uscat...

Oglindită-n cerul verii
Ce pare că nu mai pleacă,
Peste tot pare să zacă
Legea nopţii...

Praful mângâie piciorul.
Zarea arde, tremurândă
Şi-o girafă, cam flămândă,
Zbate-un ochi...

E amiază şi e cântec
Peste toată ţara arsă.
Intră-n fiecare casă
Sărbătoarea...

Dansuri, toate,
Africanizate...

Piersici

Dansau,
Aşa departe-n lumea lor
Nici gând să mai coboare...

În ultima suflare-a verii,
Căpruiul ochiului-ţi scânteie
Prinzând relfexia inefabilă
A unui vechi scaun de piele.

Ceai negru,fără zahăr
Şi discuţii care par a fi
Excursii printr-o lume albă
În care nimeni nu ne-ar şti.

Arsură de septembrie,
Plete suflate de-un vânt cald,
Vânătăi, dureri de spate,
Picioare goale pe asfalt.

Un strop sfârşit de vară
Ce pare c-a durat trei ani.
Păr scurt, păr lung şi piersici.
Sărutaţi,obrajii diafani.

Visau,
Aşa adânc în lumea noastră
Nici gând să urce iar...

Eter

Gust de corzi noi
Pe buzele mele,
Pe buzele tale...

În noaptea de după furtună
Când muzica-mi sună draconic,
Pe scânduri udate de valuri
Se sparge versu-mi laconic.

Prin aerul umed de vară
Când muzica-mi sună sihastru,
Pe stânci strâmbate de vreme
Se plânge versu-mi măiastru.

Pe buzele noastre e cântec...

Sub frunza de codru maternă
Când muzica-mi sună oniric,
La poale de cedru bătrân
Se clatină versu-mi empiric.

Spre dunele nopţii pustii
Când muzica-mi sună haotic,
În stranii furtuni de nisip
Se-nalţă versu-mi deşertic.

Pe buzele tale,
Pe buzele mele,
Gust de corzi vechi...

Furtună

Un tunet înfundat,
Peste o noapte slută...

Ce s-a mai petrecut în toate serile
În care am lipsit de-acasă?

M-ai aşteptat?
Sau poate...
Ai fost şi tu plecată,
Din toate...
N-ai stat măcar o dată,
Te-ai învăţat?

Ai plâns?
Ori ploaia...
Să fi fost doar un ecou,
Văpaia...
Din adâncuri de tablou,
Ai râs?

Ce s-a mai petrecut în toate clipele
În care între noi era furtună?

Un fulger evadat
Dintr-o privire mută...

Reverie

Din tapetul peretelui,
Sau din roşeaţa mărului
De pe tava de argint,
Nişte cuvinte arse
Au răsărit...

Te-am găsit aici.
Într-o cameră de lut
În care,
Visele ni se tăvălesc
La picioare.

Uite, fereastra
E deschiderea ochilor tăi.
E simplu?
Să verşi paharul în care
Adunatu-s-a timpul?

În tandreţea mâinii,
Sau în culoarea obrazului
Prin pustietatea sărutului,
Nişte cuvinte arse
Au apus...

Arsură

Curent de aer
Uşor,prin păr...
Atinge pielea.
Fior de măr.

Adesea te-am văzut...

Lumină slabă,
Momente lungi,
Reflectă ochii,
Priviri adânci.

Prin visul de cristal...

Miros de vară,
Moment de şoaptă,
Ascunde-un tremur...
Poziţia dreaptă,

În care-am vrut să fii...

Ore ce zboară...
Când vei pleca?
Mă arde trupul!
E mâna ta?

"A mea..."

Moment

Căldura străzii
Te usucă în gât.

Durerea frunţii
Se scurge-amarât.

Raceala gurii
Te arde uşor.

Tandreţea mâinii
E ca un dresor...

Nespuse

Aşteaptă noaptea,
Ascultă focul,
Atinge lemnul,
Alungă somnul...

-Vrei să vii?
-Nu! (sau poate nu acum)
-O să fii aici şi după ce clipesc?
-Nu ştiu...(deşi am fost mereu a ta)

Pădurea
Pocneşte
Pe podul
Pătat...

-Te rog fă ceva!
-Nu pot! (sau poate nu vreau)
-Uneori mă gândesc să mă arunc în apă...
-Nu cred! (aş sări cu tine...)

Lacul
Luceşte
La Luna
Lemnoasă...

-Chiar n-o să te mai văd de-acum?
-Nu! (deşi o să fiu mereu cu tine)
-Ce rost ar mai avea viaţa mea?
-Nu ştiu...(dar mă faci să plâng...)

Copacii
Cobesc,
Culorile
Cresc...

-Te vreau înapoi! Mai dă-mi o...
-Nu! (ce-i drept,şansele sunt scumpe)
-Atunci...adio!
-(...nu privi în urmă,te rog...)

Apa
Înghite,
Aerul
Îngheaţă...

-(Te iubesc!)

IV. Scăpare ? (vocea zeilor)

Umplut cu nisip
Și răni prea adânci,
Un suflet pustiu
Ajunge pe stânci.

Trecând prin deșert
El multe-a-ndurat,
A plâns și a râs,
Cu iluzii-a dansat.

Dar Soarele-arid
Prea mult la-ncălzit.
Peste-un suflet de om
Deșert pustiit...

În sine-a-ngropat
Astupând cu nisip.
Orice urmă de om
De pe stinsul său chip.

Devenit inuman,
Bântuit de iluzii,
A sperat mult prea mult
Buimăcit de confuzii.

A crezut c-ar putea
Al său suflet s-arunce
Peste stânci,peste cer,
Unde nimeni n-ajunge.

A plecat în deșert
Fiindcă oamenii-s goi.
Și lumina sa scumpă
N-a aflat-o în noi.

Dar deșertul e mare
Și deșertul e-ntins...
N-a găsit ce a vrut
Când in mâini l-a cuprins.

Doar sub Lună-a putut
Să găsească un strop
Plin cu tot ce-a lipsit,
Adunat intr-un loc.

Dar Morgana apare
Doar in glas efemer,
Doar in suflu de Lună
Și in zgomot de cer...

Ajungând sus pe stânci,
Doar cu-un ștreang și-un copac,
Viața lui se sfârși.
Spânzuratul buimac.

Căci aici în deșert
Nu-i de oameni,e greu,
Și Morganei,zeiță,
N-ai să-i fii nicicând zeu...

III. Ștreang (vocea rațiunii)

O urmă de gând
Rămâne uitată,
De vrei,n-ai să poți
Să scapi niciodată.

Arsurile aspre
Pe mâini și pe spate,
Din Soare se trag,
Din razele-i toate.

Deșertul e mare,
Deșertul e-ntins
Și niciun Allah
N-a vrut să-l fi stins...

Surd,Soarele seacă
Tot sufletul tău,
Și tot ce-i uman
Devine mai rău.

Instincte străvechi
Te găsesc prea surprins
Și gandești să atingi
Tot ce nu ai atins.

Ziua toată e lungă
Si căldura e mare,
Iar la zei de te rogi,
Niciun zeu nu apare.

Te gândești să sfârșești
Viața ta de ateu.
Dar aici în deșert
Și să mori e prea greu.

Numai noaptea-i scăpare
Ca o vagă nălucă,
O aștepți ca mereu
Vreo speranță s-aducă.

Iar Morgana n-apare,
Căci iluziile mor,
La măreți caravane
Te gândești azi,cu dor.

Doar cu-un fir de speranță
Împletit într-o sfoară,
Te gândești ca-n apus
O scăpare s-apară...

Moarte-n zare sunt stânci
Unde Soarele-apune.
Tu la ele de-ajungi,
Vei avea zile bune.

Căci aici in deșert
Și acolo in zare,
Început-ai să speri
La o spânzuratoare...

Sfârșit

Veacuri triste,
Inimi stinse...

Rămășițe-ale-unei lumi
Pustiite,
Răvășite,
De nebuni.

Teritorii părăsite,
Arse,
Stoarse,
Răscolite.

Instabil tectonic,
Deșertit,
Părăsit,
Răsărit atomic.

Fantomatice orașe
Dispărute,
Renăscute,
Acromatice,golașe.

Vremuri moarte
Inimi sparte...

II. Sfoară (vocea rațiunii)

Deșert pustiit,
În soare arid
Și cât vezi cu ochii
Nisip risipit.

Nici vântul nu-ți spune
Vreo vorbă de dor,
Nici cerul n-arată
Fantasme ce mor.

Aștepți însetat
Vreo fată morgană,
O oază,amară,
Speranță profană...

Și seara se lasă,
Apusul e rece,
Deșertul e negru
Și setea nu trece.

Dar noaptea cu lună
Sosind pătimașă,
Aduce cu sine
Speranță golașă...

E frig,dar în zare
Lumini cruioase,
Apar și aduc
Mirosuri de oase.

Și-alergi înspre ele
Măreți caravane,
Cămile și fete,
Speranțe profane...

Dansează și cântă,
Coboară pe dune,
Mistere și voci,
Frumoase cadâne.

În mijloc un foc,
Căldură aduce.
În juru-i se bea
Nectar din cel dulce.

Și ei te poftesc
Și ele te-mbie,
Să bei și să cânți
Cu-a lor veselie.

Dar luna s-ascunde,
Fantasmele mor,
Uitându-te-n juru-ți
Suspini iar cu dor.

Căci noapte de noapte,
Sub luna cea lașă,
Ai dansat cu iluzii,
Speranță golașă...

Sub/Supraconştient

Închis în catacomba nopţii
Mă pierd din nou în efemer
Cu mâna mea, în faţa porţii
Am prins în grabă mâna ta.
Cu mâna mea...

Şi păşind uşor prin stele
Ne-am pierdut calea pe drum
De dureri şi vorbe grele
Am uitat definitiv
În mâna ta...

Iar părul tău mai roşu pare
Suflat uşor, suav, de vânt
În radiaţiile lunare
Străluce mai intens
Am mers...

Şi evident, încă mai sper
Ca visul să nu se termine
Stai doar o viaţă! atât îţi cer,
Deşi a mea, eu te-am pierdut
mereu...

Atom

Absent în culori de vid veşnic
Ascuns în unde de şoc sonor,
Blocat în constanta mişcare
A unui sentiment vizual...

Parabole ce cad pieziş,
Frecvenţe ce ustură mirosul,
Lumini ce ard auzul,
Călătorii inter-emoţionale...

Suntem oameni?

Nu încă...

Orbiţi de un trecut amar,
Fumegând istorii neştiute,
Adorând zei poli-membrali
Ai unei Indii tăcute...

Suntem călători...
Într-o bizară sferă de emoţie...

Ascultă-mă...

Orizontul...e viu !

"Ci lasă fiecare atom la voia sa
Să te readucă aşa cum ai fost menit să fii.
Nu om,nici călător,
Ci spirit...

Vid veşnic victorios,
Semn sângeriu sortit,
Miracol menit morţii,
Străin sugrumat de suflet...

Nu om,
Ci spirit..."

Victorie funebră

Un steag bătut de vânt,
Mânjit cu sânge şi pământ...

Pe câmpul revărsat în soare
Toţi au căzut pentru un scop,
Iar cei ce-s încă în picioare
Îşi varsă-al vieţii ultim strop.

Nici săbii nu mai sunt acum.
Nici cai şi nici armuri,
Ci fumegând s-au transformat în scrum
Pe rugul zeilor ghiauri.

Iar seara se apropie,rece
Ca să îngheţe câmpul ars,
Căci vremea care vine,trece,
Acum doar morţii au rămas.

Doar morţii şi-al lor Soare.
Pentru el şi-au dat toţi duhul...
Ei n-au vrut nici pământ nici mare,
Ci liber să le fie trupul.

Şi peste câmpul însorit
Veni-vor şi-alţi flăcăi,
Să-şi care steagul mult dorit
Printr-ale luptelor văpăi.

Un steag bătut de vânt,
'Nălţat cu faimă şi cu cânt...

Poetul (Andrei)

În gânduri,şoapte,el se-afundă
În fum de lumânare e-necat,
Cu-a sa peniţă scrijeleşte
Un cer cu nori pe-al iadului tărâm purtat.

El e poetul, şi-a sa vorbă
Imbătrâneşte prinsă pe hârtie.
El încrustează gânduri şi trăiri
Scăldat în amintiri o mie...

De ce-i e frică ? De el însuşi
Şi de puterea scrierilor sale.
Căci omul poate,în scris să dezlege
Din temniţe adânci,demoni pe mare.

El poate-aduce iadul cu o şoaptă,
Cu versuri transformate-n cânt.
El e poetul domnilor! E trist.
Dar cu peniţa sa el poate deveni un sfânt…

Odă (în deşert)

Albesc în fumuri de răgaz
Întors pe mii de feţe,
Orbit în sunet de turcoaz,
Tăiat în mii de speţe...

În întuneric muribund
M-afund în mii de valuri,
Cu sentimentul furibund
Trăit pe mii de maluri.

Ce trece,dus rămâne
Uscat în mii de ape,
În frumuseţe de cadâne
Închise-n mii de trape.

Eliberează-mă acum
Sfărmat în mii de duhuri,
Redă-mi sufletu-n drum
Redă-mă-n mii de trupuri...

Porți

Când pentru o clipă-închizi ochii,
Vezi viața fulgerând fugară
Cu fuga ei furtunoasă in flăcări,
Cum trece în urmă lăsându-și doar stropii

De vid,vrei să-i prinzi în abstract,
Să concentrezi miraculos un moment
Muribund in memento-ul mării,
Dar stropul se pierde-n contact

Cu tot ce-ai atins pănă-acum,
Și tot ce-ai simțit în sărut
În sare și sorburi de soare,
Tot clipa-ți rămâne în drum

Spre ce ai să-atingi sau să vrei,
Căzând ai orbit in ocoluri
Oriunde-ai ofta de-nchizi ochii,
Știi sigur că-ai să vezi ochii ei:

Miracol de soare-răsare,
Ardoare ca fără culoare,
Dorință de flăcări în mare,
Apus mistic de peste hotare...

Ghicitoare

Ceva întinsă pe valuri
De nisip,întoarsă
Pe o mie de fețe,
Toate de sticlă
Și una singură
De lemn...

E moartă?
Uscată de vreme?
Sau numai uitată
Cu o mie de măști,
Toate de sticlă
Și una singură
De fier...